Adicția este sinonimă, din punct de vedere psihologic, cu dependența sau obișnuința. Cuvântul derivă din termenul latin pentru „înrobit de” sau „legat de”. Vom înțelege imediat de ce.

Pentru a nu complica prea mult textul, voi face referire numai la adicția psihică, lăsând adicția fizică pentru un alt moment. Adicția implică dorință intensă pentru ceva (drog, alcool, țigară, dispozitive cu ecran – telefoane, tablete etc.) și pierderea controlului asupra utilizării sale în ciuda consecințelor negative.

Mecanismul din spatele adicției are totuși un fundament sănătos. Acela de a motiva individul spre un comportament de auto-conservare (alimentație) și spre conservarea speciei (reproducere). Este un mecanism motivațional bazat pe plăcere. Ceea ce ne face plăcere (mâncare, băutură, sex etc.) conduce la o motivație puternică de a obține acel ceva plăcut. În trecutul îndepărtat, dacă găseam ceva bun de mâncat (cu gust plăcut), îl consumăm cât de mult puteam. Cine știa când mai avea o altă șansă. Numai că, azi nu mai e atât de greu de găsit ceva plăcut la gust. Gândiți-vă numai la șirurile nesfârșite cu ciocolată sau la sticlele de bere din supermarketuri. Iar plăcerea apare când în creier este secretată o substanță numită dopamină (un neuro-transmițător, care facilitează circulația impulsurilor nervoase între neuroni). Creierul nostru este pre-programat să motiveze aderența la ceea ce e plăcut. Ciocolata generează plăcere (dopamină). Sexul generează plăcere (dopamină). Alcoolul generează plăcere (dopamină). Orice este plăcut conduce la producție de dopamină în creier. Apare un impuls motivator de a le obține, de a le avea, pentru a avea plăcere. La început trebuie să gustăm produsul (berea) pentru ca producția de dopamină să apară. Apoi e suficient să îl vedem și gata. Creierul a trecut la treabă. Apoi, procesul e declanșat de apropierea de contextul în care obținem acel lucru (intrăm într-un bar), prin anticiparea obținerii plăcerii.

În acest proces sunt implicate două structuri cerebrale. Prima structură (nucleus accumbens) utilizează dopamina și funcționează prin a învăța ce este plăcut și cum să anticipeze obținerea. Astfel, se ajunge ca apropierea de contextul în care obținem plăcere să genereze dopamină. Apare impulsul de a obține acel obiect. Prin ceva ce facem sau simțim declanșăm anticiparea unui rezultat plăcut, un impuls. Problema este că dopamina care este eliberată în anticiparea plăcerii motivează efectiv acțiunile care duc la acea plăcere. Fiecare pas de-a lungul drumului ne oferă un pic de stimulare a dopaminei care ne propulsează către pasul următor.

Și astfel, secreția repetată de dopamină, activează cea de-a doua structură (striatul), care are rolul de a declanșa acțiune, de a genera un comportament. Și aceasta utilizează în funcționare dopamina, dar nu ne provoacă nici o plăcere. Pur și simplu ne împinge să acționăm, să facem ceva. Trebuie să știți că această structură nu este una rațională, nu face diferența între comportament rău sau bun. Și este responsabilă de formarea obișnuințelor, a obiceiurilor, a rutinelor.
Obiceiurile se formează prin activarea unui traseu neuronal specific în striatul dorsal (o cale) în urma unei acțiuni. Cu fiecare nouă activare (la repetarea acțiunii) calea devine din ce în ce mai definită în creier. Cu alte cuvinte, neuronii din striatul dorsal sunt conectați mai puternic. În plus, fiecare nouă activare a traseului neuronal specific din creier facilitează viitoarea activare. Deci, destul de curând, este aproape imposibil ca o nouă cale să fie creată. Creierului îi este mai ușor să urmeze traseele existente, bine definite, decât să formeze unele noi, firave la început.

De reținut faptul că un traseu neuronal odată format în striatul dorsal, este acolo pentru totdeauna. De aceea nu uităm niciodată să înotăm, după ce am învățat. Acesta este unul dintre motivele pentru care obiceiurile proaste sunt atât de greu de schimbat. Obiceiurile vechi nu sunt, de fapt, eliminate. Ele se estompează pe măsură ce altele noi și mai puternice sunt create. În plus, odată ce obiceiurile sunt în striatul dorsal, nu mai au nevoie de plăcere. Sigur, de obicei, se formează pentru că nucleul accumbens ne motivează să facem ceva, dar odată ce un obicei este înrădăcinat, nu mai este nevoie de nucleul accumbens care să îl motiveze.

În acest mod funcționează adicțiile. Acestea încep ca impulsuri plăcute în nucleul accumbens. Dar, în timp, nucleul accumbens nu mai răspunde, iar adicțiile nu mai sunt plăcute. Dar pentru că sunt înregistrate în striatul dorsal, ne simțim obligați să luăm o altă băutură sau o altă țigară. Striatului dorsal nu-i pasă de ceea ce vrem. El urmărește traseele neuronale puternice, existente deja.

Deși întreruperea unei adicții este dificilă, acest lucru nu e imposibil cu asistența specializată, cu multă răbdare și cu mult efort.