Depresia este principala cauză de handicap la nivel mondial și are o contribuție majoră la povara globală a bolilor.
După cum este cunoscut de către specialiști, depresia este urmarea unei interacțiuni complexe între factori sociali, factori psihologici și factori biologici. Mai degrabă persoanele vulnerabile, care au trecut prin evenimente nefericite de viață (traume psihologice – pierderi, șomaj, deces etc.) sunt susceptibile în a dezvolta depresie, dar nu numai. Odată instalată, depresia poate conduce la mai mult stres și disfuncționalitate și poate agrava situația de viață a persoanei afectate. Astfel, se intră într-un cerc vicios, din care se poate ieși, eventual, cu mari eforturi. Și nu trebuie uitat nici faptul că există o corespondență între depresie și sănătatea fizică. De exemplu, afecțiunile cardiovasculare pot duce la depresie și invers.
În ciuda faptului că termenul depresie a intrat în vocabularul curent, puțini au o imagine clară asupra semnificațiilor termenului ca atare, ca să nu mai vorbim despre implicațiile prezenței unei astfel de tulburări, acolo unde ea există cu adevărat.
Așadar, cum apare și cum se manifestă depresia?
Nu de puține ori am auzit despre sau am simțit presiunea competitivității, omniprezente în societatea actuală. Sub imperativul lui „trebuie” stau majoritatea activităților noastre profesionale și, uneori, chiar a celor personale – trebuie să fiu mai bun, trebuie să obțin diverse bunuri, trebuie să merg în vacanță.
Nu e neobișnuit să ne simțim, de multe ori, de-a dreptul tiranizați de obligații diverse, cum sunt cele legate de întâlniri (trebuie să merg la X pentru că nu l-am văzut de mult, dar, vai, nu am timp!) sau cele legate de cumpărarea unui nou dispozitiv (smart sau nu), care costă cât un weekend în deplasare.
Suntem în competiție acerbă cu toți ceilalți semeni, cu o altă firmă sau alergăm după propriul copil, ca să-l prindem din urmă. Tânărul (tânăra) are deja o mulțime de cunoștințe în domenii spectaculoase, cu mult mai multe decât aveam noi la vârsta lor sau, uneori, chiar peste ceea ce știm azi (și trebuie supravegheat când stă atât de mult timp la calculator sau tabletă).
La locul de muncă ni se cere permanent să dovedim că suntem buni. Ieri, azi, mâine, tot timpul! Simțim o presiune constantă care ne afectează imaginea și stima de sine. Avem momente în care ne întrebăm pe noi înșine, dacă mai suntem cum credeam că suntem. Sau ceva ne-a scăpat și avem numai iluzia unor competențe și abilități valabile cândva, cu mult timp în urmă.
Iar timpul pare că nu mai este suficient. 24 de ore nu mai sunt 24 de ore. Par să fie numai 23 sau chiar mai puține. Alergăm de colo-colo în speranța că vom reuși să acoperim toate punctele de pe lista alcătuită ieri seară, care trebuie atinse până mâine, pentru ca apoi să o luăm de la capăt.
Pe lângă acestea, avem un deficit cronic de activități de relaxare, mai ales în aer liber, de mișcare fizică, devenită aproape inexistentă, de activități spirituale – spectacolele sau teatrul au devenit sporadice, părând tot mai greu de inițiat.
Și, la un moment dat, observăm o mare nevoie de odihnă. Și parcă somnul nu mai ajută. Începe o luptă inegală cu nevoia de somn, mult somn. În weekend sau în vacanță, principala preocupare devine aceea de a „fura” o oră sau două de somn suplimentar. Iar cei din jur parcă nu ne mai înțeleg – „De ce dormi atât? Am venit în vacanță să dormi?” Da, într-adevăr, ceva pare a nu fi în regulă. Parcă dormim prea mult. „Dar, ei de ce nu înțeleg că sunt obosit. Fac atâtea pentru ei toți. Pentru familia mea mă agit.” Apar sentimente de vinovăție.
Am pierdut și momentele intime cu soția (sau soțul). Îl simțim pe celălalt mai distant, mai rece. Și parcă apare o urmă de reproș. Ce păcat! Până mai ieri totul era simplu și frumos. Ne înțelegeam atât de bine. Acum nimic nu mai este cum trebuie. Suntem nervoși și nemulțumiți. Viața intimă e din ce în ce mai deficitară, timpul petrecut cu copiii este din ce în ce mai puțin și mai slab calitativ, iar prietenii par să fie departe, înecați în propriile lor neputințe.
Se instalează surmenajul, angoasa. Pe lângă afectarea somnului care limitează resursele, apar și alte modificări ale instinctelor, cum ar fi inapetența alimentară și un libido diminuat. Stima de sine e la cote dramatice. Cum nimic nu ne mai face plăcere, se reduc drastic ariile de interes, nimic nu mai pare demn de atenție. Numărul vizitelor la medic crește alarmant pentru multiple afecțiuni de la simple răceli până la pierderea acuității vizuale.
Memoria se deteriorează și ea. Durerile de cap sunt prezente constant, se reduce nivelul de atenție, iar performanța fizică generală devine incertă. Apar momente când ritmul cardiac o ia razna și putem avea pusee de hipertensiune arterială sau diverse somatizări..
De asemenea, este prezentă starea de surmenaj, de suprasolicitare fizică și psihică. Iar din cauza scăderii pragurilor senzoriale, poate fi prezentă și supra-sensibilitatea senzorială în diferite forme, cel mai adesea persoana afectată nu suportă zgomotele, chiar cele ușoare, soneria telefonului sau are senzația că toată lumea vorbește foarte tare, sau, uneori, sporadic, pot apărea iluzii. Uneori indivizii aflați în această stare prezintă fotofobie (nu suportă lumina) și simt nevoia de a utiliza ochelari cu lentile colorate. Sau, în anumite cazuri, persoana are nod în gât, se sufocă sau are mâinile amorțite.
Nu de puține ori, persoana care până mai ieri avea o ținută și o atitudine remarcabilă, nu se mai recunoaște pe sine, în oglindă. Expresia mimică este caracterizată prin imobilitate sau minimalism, comisuri bucale coborâte, cu omega melancolic la nivelul frunții. Umerii sunt cazuți iar ținuta vestimentară este neîngrijită.
În timpul acestor episoade, persoana experimentează dispoziție depresivă, dificultăți de concentrare și un nivel redus de energie cu impact în funcționarea socială, ocupațională și familială. La mulți indivizi, în plus, poate apărea și anxietatea, însoțită de sentimente de vinovăție și chiar simptome inexplicabile medical. Vorbim în acest caz de sindromul depresiv-anxios.
Caracterul insidios al tulburării, o face cu atât mai periculoasă. De cele mai multe ori, persoana afectată începe prin a crede că poate lupta cu afecțiunea prin resurse proprii. Și, uneori, va învinge. Din păcate, nu totdeauna resursele proprii sunt îndeajuns de bine evaluate. Insuccese de moment, sau pierderi în familie, care într-o situație de echilibru afectiv ar trece fără efecte majore, pot fi ultimul ingredient într-un cocktail instabil. Astfel, condiția persoanei în suferință are o evoluție galopantă spre disfuncționalitate, posibil în forme severe, pentru care este necesar ajutor specializat. Însă, acesta trebuie solicitat. Și aici există multe prejudecăți, lipsă de informație, alături de o imagine inconsistentă a celor specializați în a oferi asistență.
Alarmant este și faptul că unele studii identifică în ultimii zece ani o scădere a vârstei de debut a depresiei, chiar și în țara noastră.
Câteva statistici OMS. Într-un document publicat pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în octombrie 2015, se precizează următoarele:
Vestea bună este că există soluții. După cum OMS menționează pe site-ul său, o îngrijire adecvată, tratament psihologic, psihoterapie sau medicație antidepresivă pot ajuta persoanele afectate de aceste tulburări să reînceapă o viață în normalitate.
