Exercițiul fizic moderat conferă protecție în prevenirea depresiei în timp ce lipsa activității fizice predispune spre un risc ridicat de a dezvolta depresie.

Cu toate că parcă intuiam acest lucru, acum avem confirmarea, prin rezultatul unui studiu științific serios desfășurat în cadrul Harvard Medical School (HMS).

Până recent, nu era clar dacă exercițiul fizic poate preveni instalarea depresiei sau / și depresia poate conduce la diminuarea nivelului activității fizice. Acum știm ceva mai mult, după cum arată o cercetare originală, care afirmă faptul că nivelurile mai ridicate de activități fizice și riscul scăzut de depresie merg mână în mână (Choi și colab., 2019).

În articolul ”Assessment of Bidirectional Relationships Between Physical Activity and Depression Among Adults,” publicat în 23 ianuarie 2019, în ”The Journal of the American Medical Association Psychiatry (JAMA Psychiatry ) echipa de cercetători prezintă dovezi solide care susțin existența unei relații protective între activitatea fizică, evaluată obiectiv, și riscul de depresie. Prin contrast, cercetătorii nu au identificat dovezi semnificative din punct de vedere statistic privind o relație între activitatea fizică evaluată prin auto-raportare (metodă cu grad mare de subiectivitate, deci mai puțin sigură) și riscul de depresie, indiferent de instrumentul utilizat. Această discrepanță subliniază importanța rigurozității metodei de măsurare în obținerea unui rezultat credibil.

În ultimii ani numeroase teste au fost efectuate pentru a investiga dacă exercițiul fizic ar putea fi util ca tratament inclusiv pentru depresia deja instalată. În 2016 cercetătorul Felipe Schuch a sintetizat rezultatele din 25 de studii efectuate asupra a 1487 de persoane, toate cu simptome de depresie peste pragul clinic sau cu un diagnostic stabilit de tulburare depresivă majoră. O parte din persoanele ce au făcut obiectul studiilor au urmat un program de exerciții fizice, în timp ce altele nu. Studiile au demonstrat că exercițiile fizice au un efect antidepresiv semnificativ și ridicat pentru persoanele cu depresie. În special exercițiile aerobice, de intensitate moderată și ridicată, supervizate de un instructor calificat, au ameliorat semnificativ simptomele depresive, cu rezultate mai bune pentru persoanele cu simptome mai severe.

Se știe că exercițiul fizic conduce atât la răspunsuri rapide de moment, cât și la răspunsuri lente ce apar după o perioadă mai lungă de antrenament, ambele având efecte asupra sistemului endocrin, neurogenezei, inflamației, stresului oxidativ și activității corticale. Interacțiunile complexe dintre aceste sisteme ar putea oferi un răspuns explicativ pentru efectul antidepresiv al sportului.

Per general, exercițiul fizic este considerat o intervenție validă, cu efecte benefice semnificative și incontestabile pentru managementul simptomelor de depresie. Mesajul principal al cercetătorilor este că oamenii au nevoie să fie activi pentru a-și îmbunătăți sănătatea mentală. Prin urmare, exercițiul fizic ne ajută să ne menținem sănătoși și fizic și psihic!